Visul meu american s-a petrecut in Florida, la finalul anului trecut. A fost o experienta minunata, mai ales ca nu mi-am creat asteptari dintre cele mai frumoase, ba dimpotriva. Dar uite cum uneori ramai placut impresionat de lucrurile, oamenii si locurile acelea de care n-ai fi zis. La mine a fost mai mult decat impresionant, am fost practic in filmul meu toata aceasta vacanta. Filmul ala care te lasa cu gura cascata si iti taie respiratia de uimire, exaltare si bucurie. Hai sa va povestesc.
Trei fete cucuiete, 3 valize, niste genti, ranjete de copii, oboseala unui an de munca in spate, emotii pentru zborul lung, dar multa veselie in aer. Cam asa am plecat iarna trecuta in vacanta de vara de aproape trei spatamani. Directia Miami via Paris. Ceea ce ma bucura oarecum, pentru ca zborul lung nu e chiar atat de lung. Sunt 9 ore Paris-Miami, decent as spune. Am zburat si 13 ore.
Si ajungem la Miami. Welcome to Miami, Bienvenidos a Miami. MiamiandBeaches.com – #SoMiami si multe poze cu oceanul, umbrelute pe plaja si palmieri. Asta e primul contact in aeroport inainte de security si alte controale de viza, pasaport, mini interviu. Nu e nicio panica, interviul consta in cateva intrebari simple de genul, cat stai, in ce scop ai venit, cu cine si unde vei sta. Astea sunt intrebarile standard pentru cine intra prima data in tara. Trec mai departe, ajungem intr-un final in zona de bagaje, le luam si iesim in lume. Un aer usor de respirat, 30 de grade, temperatura perfecta, cer cu nori din vata de zahar, limba spaniola peste tot si niste masini gigant in parcarea din aeroport. M-am intrebat la ce le folosesc. Insa cand am iesit pe autostrada cu 6 benzi, pe anumite portiuni si 7, am inteles de ce. Benzile de circulatie sunt mari, aproape de doua ori mai late ca ale noastre. E o cultura pe 4 roti foarte diferita de ce stim noi in rest. Motoarele sunt silentioase, conduc prudent si ai impresia tot timpul ca esti intr-un joc pe calculator, pe silent. Totul e perfect aranjat. Soselele alb de curate, masinile de asemenea, un cer mereu albastru cu nori pufosi si nicio agitatie. Chiar daca sunt portiuni aglomerate pe sosea si se mai si sta, nicio panica. Chillax general.
Ne indepartam de Miami, lasand in urma down town-ul cu cladirile zgarie nori si toata atmosfera aia de film de vacanta si ne indreptam spre orasul in care vom locui aproape 3 spatamani, Boca Raton.
Cum sa va zic ca sa ma fac inteleasa..M-a lovit. Am gasit exact imaginile alea de film american. Mult soare, cer senin, tot felul de copaci exotici, iesire la ocean, case neimprejmuite, liniste, oameni care iti zambesc si te intreaba ce faci. O serenitate fantastica de care “te lovesti” si care iti imbata mintea si iti schimba perspectiva. Pare ireal. Imediat te gandesti cum ar fi sa traiesti si tu asa. Nu stii cum exact, doar iti imaginezi ca aia poate fi o normalitate. Wow!
Las niste imagini..
Dupa ce te imbeti cu asa imagini de viata perfecta, ca totul sa fie mai mult decat perfect, mergi cu masina 10 minute prin oras si ajungi la ocean. Acolo o sa gasesti minunatele plaje din Boca, cum ar fi Deerfield Beach, unde “mi-am facut veacul”, cativa oameni cu umbrelute si scaune aduse de acasa, un nisip fin si curat, palmieri, liniste si un ocean superb. Localnicii obisnuiesc sa vina la plaja asa cum mergem noi in parc si ne asezam pe o bancuta sa ne bem cafeaua. Isi deschid arsenalul format din scaun, umbrela si poate o geanta cu mancare si apa, se aseaza comod si privesc marea.
Peisajul e asta: nisipul are doar urme de pescarusi, palmieri in jur, un cer pictat cu nori albi pufosi si oceanul clar. Cand scriu acum, imi amintesc perfect ce simteam cand ajungeam acolo. Pentru ca nu am trait chiar vacanta clasica de turist si am simtit un pic si cum e sa fii localnic, toata perspectiva s-a schimbat. Cand ajungeam la plaja in fiecare dimineata in care eram libere, adica nu aveam alte excursii in program, traiam cumva normalitatea zilelor libere de acolo. Si asta ma coplesea. Nu exagerez cu nimic. Fix asa simteam. Am fost recunoscatoare pentru aceasta experienta si am incercat sa iau tot ce-am putut de la ea. Sa nu scap niciun moment fara sa-l notez si sa-l retin. Las poze mai jos, ca altfel ma intind si mai am de zis de Miami si Key West.
Plaja din Fort Lauderdale (un oras de langa Boca). Am vrut s-o arat si pe asta pentru ca aici a fost primul contact cu oceanul.
Voi continua cu Miami si o sa spun ca este exact orasul de film de vacanta. Cu bulevardul paralel cu oceanul, Ocean Drive, pe care se plimba masinile de colectie si in general toate personajele atipice, colorate, nonconformiste, neconventionale pe care ti le-ai imaginat vreodata. Cu restul de strazi si bulevarde pe care ai impresia ca s-au filmat toate scenele din lume. Cu magazinele lor cu reduceri, in care intri si nu mai iesi fara sa cumperi ceva, orice. Cu faleza imprejmuita de palmieri pe care se alearga, se merge cu skey board-ul, skateboard-ul, sky walker roller board-ul, cu bicicleta sau pur si simplu se merge pe jos in plimbare. Toata lumea arata perfect. Scene de film, va zic. Tot la capitolul Miami, down town-ul care arata fabulos. Acolo e alta poveste, cu orasul plin de viata noaptea, toate masinile decapotabile, cladirile super inalte la care te uiti pana te doare ceafa, Arena Americanairlines in care am intrat si am vazut un meci de basket Miami Heat – Philadelphia 76. Spectacol! O poveste cu multe trairi. Dar voi lasa imaginile sa vorbeasca.
Despre Key West acum. Am mers pe un drum spectaculos pe ocean. O sosea construita pe apa. Se merge pe langa Everglades National Park o buna bucata de drum, iar apoi doar tu, soseaua si oceanul. Sunt in jur de 100 de km pe care ii parcurgi asa. E un spectacol vizual pe care sunt recunoscatoare ca l-am trait, simtit, privit. Am citit ca a fost inclus in topul celor mai spectaculoase drumuri din Statele Unite, All American Roads. Si daca nu era, ar fi fost pentru mine. Ajungem in Key West si gasim o atmosfera de oras insula, aproape de Cuba. Cel mai sudic oras din America Continentala (sper ca nu e cacofonie). 90 miles to Cuba sau 150 de km de Cuba. As spune doua lucruri despre acest loc, Duval St. unde e plin de restaurante, hoteluri si magazine si e atmosfera aia tipica de vacanta, si al doilea, momentul apusului de soare pe care l-am privit cu toata bucuria din dotare.
Nu as vrea sa inchei inainte sa mai pun niste imagini cu ceva ce nu am vazut decat in filme. Ne-am plimbat cu barca pe canalele din Boca, acelea care duc catre ocean. Pana sa iesim efectiv pe mare, ne-am delectat cu o super priveliste in jur. Una bogata! Am filmat, am pozat, apoi am lasat telefonul din mana, sa privim doar. Sa stiti ca nu ma las usor impresionata de lucruri materiale, insa aceste case/proprietati sunt pur si simplu dintr-un alt univers. O alta lume, la care te uiti din departare, usor stingher, parca nu ai vrea sa te apropii, pentru ca nu stii sa reactionezi. Te gandesti ca sigur e ceva necurat la mijloc. Apoi te minti ca tu nu ti-ai dori asa ceva. Ca nu te-ai mai putea bucura de nimic dupa aia. O mie de ganduri, de intrebari. Oare oamenii aia sunt fericiti? Mai au dorinte? Am deviat 🙂
Privesti, zambesti si mergi mai departe.
America mea a fost despre un vis trait, despre perfect cu toate dedesubturile lui, copilarie, veselie, momente traite intens, despre “cum ar fi daca?”. Astept urmatoarea experienta. Sper ca va fi New York. Enjoy!
