Se zice ca, atunci cand iti doresti foarte mult ceva, se intampla. Ce am inteles acum, este ca mai trebuie sa fii si pregatit sa primesti ceea ce iti doresti. Vacanta in Bali a venit mai tarziu un pic, dar exact atunci cand a trebuit.
Sa o luam cu inceputul. Am zburat cu KLM si AirFrance, companii cu care rezonez foarte bine insa, pe aceasta ruta nu va sfatuiesc sa faceti la fel. Este un drum foarte lung, aproape 20 de ore si 2 escale. Buc – Amsterdam – Singapore – Bali. Pe Amsterdam – Singapore se zboara 13 ore. E mult si daca ai 1,2 scaune libere langa tine.
Primul impact, Singapore! A fost o escala mica dar atat cat sa gasim un loc pentru fumat (nu pentru mine) pe care sa-l pozam. Ar merita o oprire de cateva zile, mai ales acum dupa primul contact.



Dupa inca un zbor de aprox 3 ore ajungem in Bali. Deci in total 3 + 13 + 3 = 19 ore!!!! E si al naibii de departe. Numai uitati-va pe harta sa vedeti punctuletul. Mai incolo de Bali, peste apa, e Australia.
Uluwatu
Prima oprire, in Uluwatu! In sudul insulei, la ocean, unde eu mi-am dorit foarte tare sa poposesc, mai ales in primele zile dupa drumul atat de obositor.
Uluwatu este un loc boem, cu plaje cu nisip fin si multa stanca, ceea ce face peisajul sa fie si mai spectaculos. Se merge mult cu scuterul, asta am facut si noi. Cu scuterul apelat pe Grab (taxi). Vine baiatu’ si te duce unde ai nevoie. Asta cu scuterul este top experiente in Bali, pentru mine. Mi-a placut maxim, chiar si atunci cand mi s-a parut infiorator de greu sa trecem de ambuteiaje. Aici in Uluwatu traficul nu e atat de aglomerat. Stati sa vedeti mai incolo prin Ubud sau Canggu.
Ce poti sa faci in Uluwatu: Plaje, multe plaje, scuter, restaurante si Ulwuatu Temple. Atat mi-am programat ca sa pot sa ma si bucur un pic.
La Templu a fost o experienta pe care o recomand, desi am fost un mic hater la inceput, mi-a placut maxim. De luat bilet la spectacolul kecack fire dance. Este un show/ritual de dans balinez, iar muzica este data chiar de vocile celor de pe scena. Foarte interesant! Si daca mai pui si locatia, sus pe stanca, la asfintit, iese ceva magic. Recomand!
La capitolul apusuri spectaculoase, plaje, relaxare, Uluwatu este pe primul loc, pentru mine. Tot aici am mers intr-o seara si pe plaja Jimbaran, unde am luat cina intr-o locatie foarte frumoasa si unde din nou am avut parte de un view spectaculos.
Templul Uluwatu











Plaje















Apus pe Jimbaran Beach






Tabanan – Jatiluwih rice terraces
Aceasta este a doua destinatie, in plantatiile de orez din regiunea Tabanan. A fost o locatie frumoasa, linistita, unde am vizitat 2 cascade superbe si imensa terasa de orez Jatiluwih, care este inclusa si in patrimoniul Unesco. Nu am foarte multe de adaugat decat ca am fost cazati chiar intr-o plantatie de orez, cu o gradina superba de palmieri si multe plante asociate si o piscina cu apa naturala de izvor. Liniste si pace, plus cateva masaje dimineata inainte de micul dejun. Aici am mancat preparate din recolta lor, inclusiv orez rosu, bio, neprelucrat. A fost ca un detox aceasta locatie.















Toaleta “din camera”

Floare de fructul pasiunii!
Mergand prin plantatia de orez am descoperit un copac cu niste flori superbe, nu mai vazusem asa ceva niciodata. Am aflat ca este copac de Passion Fruit. Asa arata floarea!

Ubud
In sfarsiiiiit am ajuns si unde mi-am dorit cel mai si cel mai mult in aceasta vacanta! 🙂
Si acum cand scriu am un gol in stomac. Ubud a fost peste asteptari! Si am intuit asta! Iar daca ar fi sa descriu ce inseamna pentru mine asteptari, sunt legate de o stare anume. Nu de locuri de vizitat, nici de recomandarile de pe anumite site-uri sau vloguri, in general asteptarile mele sunt atat de personale incat nu le pot detalia foarte practic si nici explica atat de pragmatic. Asadar, Ubud a fost o stare incredibila din momentul in care am ajuns si pana in ultima zi. Din pacate am stat doar 4 nopti, dar sunt sigura ca o sa ma intorc. Stiti locurile alea in care nu ati mai fost niciodata dar va sunt foarte familiare si parca ceva va duce cu gandul la “acasa”…o stare de coziness (cum ar zice englezo-americanii) ceva atat de confortabil, de cald si de usor de trait. Gata, am zis.
De la copacii de frangipani care sunt efectiv peste tot pe strazi si miros senzational, pana la jungla din spatele strazilor, cafenelele superbe, muzica live (blues, jazz) care se aude de peste tot, fara sa te deranjeze, ofrandele lor puse efectiv pe strada in fata caselor si oamenii. E o binecuvantare sa stai printre ei. Oamenii astia sunt senini. In tot ce fac. Si mai ales cu tine, turistul incotopenit! Sunt foarte religiosi, practicanti. Religia care domina in Bali este Hinduismul. Felul lor de a fi este complet diferit de cum suntem noi. Am retinut ceva foarte frumos de la unul dintre localnici, care ne-a spus ca ei urmeaza o zicala din hinduism: People to God, People to People, People to Earth. Si asta inseamna sa fii bun si bland in fata lui Dumnezeu, cu oamenii din jurul tau si cu mediul inconjurator. Eu am simtit ca oamenii aici asa sunt.
Ce cred eu ca trebuie facut in Ubud daca ajungeti este sa mergeti efectiv pe strazi, sa descoperiti locuri. Dintre locurile principale pe care le recomand sunt urmatoarele: Sweet Orange Walk Trail, Monkey Forest, Sayan Point, Yoga barn, Taman Dedari si multe restaurante si masaje. Mancarea este sublima in Bali, dar mai ales in Ubud. Este un mult bun gust si la acest capitol.








































Sidemen
Penultima locatie a fost aici, in Sidemen, la poalele celui mai inalt munte din Bali. Muntele sfant Agung, cu o inaltime de peste 3000 m, un vulcan activ. Cand am ajuns la aceasta cazare am zis ca nu se poate sa fie atat de frumos. E locul care m-a lasat cu gura cascata la propriu. Din acel moment eu nu mi-am mai dorit sa ating niciun alt obiectiv. Nu avea cum sa bata nimic ceea ce aveam eu in fata ochilor. Acest munte incredibil de impozant, care uneori se ascundea in nori, dar alteori ni se arata in toata maretia lui. Toata zona e sacra fiind aproape de templul mama Pura Besakih, cel mai mare si mai important templu din Bali. Mirific, pur si simplu. Cura de frumusete! Nu m-a mai interesat nimic altceva, am incercat sa stau aici si “doar” sa ma bucur si sa fiu recunoscatoare. Ceea ce simt sa fac si acum cand scriu.
















Lumina de la 6 dimineata, inainte sa plecam spre urmatoarea destinatie!

Nusa Penida
Trebuia si aici, nu? 🙂
Insula cu cele mai spectaculoase plaje! Am luat barca frumusel din Sanur si am facut aprox 45 de minute pana in Nusa Penida.
Haos cand am ajuns ca sa negociem pretul pentru cateva ore de vizitat aceasta insula. Existau doua variante, scuter sau masina. Toata lumea ne sfatuia sa luam masina pentru ca drumurile nu sunt chiar bune si e greu de mers cu scuter, dar am zis nu pot sa renunt la frumusetea de a merge pe scuter. Gresit :)))
Aici drumurile sunt foarte rele. Mi-e greu sa le si spun drumuri. A fost o mica dezamagire, spun mica pentru ca nu am avut asteptari. Cred ca daca aveam, as fi fost super trista sa gasesc o insula atat de greu practicabila, asa de murdara, plina de gunoaie, de constructii, macarale, containere si in general plina de chestii care nu te duc deloc cu gandul la ceva exotic, paradisiac. Ce salveaza aceasta insula sunt acele cateva plaje, cred ca 2, 3, care intr-adevar sunt spectaculoase.
La una din ele am ajuns si eu, dar nu doar ca am ajuns s-o vad, m-am aventurat sa cobor la ea. Si n-a fost usor. Deloc. Este un drum prin stanca, foarte abrupt, cu o inclinatie care pe unele portiuni era imposibil de parcurs. Ceea ce era amenajat pe tot “drumul” asta erau niste bare de sustinere din bambus, legate cu sfoara, de care te puteai tine. In unele locuri unde nu puteai pasi direct pe piatra, pentru ca nu aveai unde pune piciorul efectiv, erau amenajate pe post de trepte tot niste bete de bambus care se balansau destul de tare atunci cand calcai pe ele. Mi-a luat 45 de minute sa cobor. Au fost cateva momente pe la jumatatea drumului cand am vrut sa ma intorc, dar iata ca n-am facut-o, am dat inainte. Soarele dogorea, eu eram in rochie lunga si in papuci de strada, plus o sacosa pe umar si imi spuneam in cuvinte, nu doar in gand, ce naiba e in capul meu. De ce fac asta. A fost o coborare cu mare teama sa nu alunec sau sa nu gasesc bucatica mai neteda pe care sa pun piciorul, iar la urcare a fost cardio grupa mare. Cu multe opriri, foarte multe, cred ca am reusit sa urc tot cam in 40 – 50 de minute.
Dar da, aceasta plaja este de departe cea mai frumoasa pe care am ajuns vreodata.
Doamnelor si Domnilor….
Kelingking Beach









Canggu
Ultima destinatie este Canggu! Mi-am imaginat ca voi sta la plaja, asa de final, pe chill si relaxare, sa-mi trag sufletul si sa reflectez la tot ce am trait si experimentat….si am gasit un loc nebun!!! Un trafic peste tot ce traisem pana atunci in Bali, plaje doar pentru surf si multe beach club-uri cu muzica inca din timpul zilei, cu o viata de noapte foarte activa si toata acea forfota specifica locurilor turistice. N-am intuit bine :))
Dar in toata aceasta nebunie eu mi-am gasit coltul meu, bun de reflectat, intr-o casuta pe plaja care mi-a mers la suflet. Mi-a placut sa descopar si partea asta de insula unde am gasit plajele cu nisip negru vulcanic, nebunia de a merge pe scuter care aici a atins un maxim si bucuria de a ma trezi cu marea la urechile mele in fiecare dimineata.




















Temple
Vreau sa declar ca nu m-au impresionat templele din Bali. Posibil, daca aveam cate un ghid dedicat, care sa stie cum sa povesteasca s-ar fi produs o emotie. Ce am simtit eu a fost mult comert. La fiecare templu erau chioscuri/tarabe unde se vindeau diverse. Orice va puteti imagina. Se vinde orice in Bali. Iar vizita la temple mi s-a parut ca o vizita la mall. Nu chiar toate sunt asa, dar cele mai cunoscute cam asa sunt. O sa las niste poze mai jos. Mie cel mai mult mi-a placut la Elephant Cave in Ubud. Acolo era atat de multa natura incat nu avea ce sa nu iti placa.











O sa inchei prin a spune ca Bali e frumos de trait si mai putin de bifat obiective. Eu cred ca ceea ce il face deosebit sunt oamenii si felul lor de a fi, de a se purta, de a simti viata. Nu are cum sa nu ajunga la tine emotia si sa nu vrei sa o mai traiesti inca o data si inca o data. Eu calatoresc dupa emotii, mai mult decat obiective, iar vacanta asta mi-a adus aminte inca o data lucrul asta. Mai las cateva poze si un summary cu ce gasesc util sa stiti si voi daca mergeti. Enjoy!

















Summary
o cursa cu scuterul – 4 lei
o cursa cu masina – 15 lei
masa la restaurant (peste) + bautura – 45 de lei
masa la restaurant mancare locala – 17 lei
masina cu sofer 12 zile – 250 euro
o ora masaj – 45 de lei
bere – 11 lei
cocktail – 25 – 35 lei
intrare la spectacol in uluwatu temple – 45 lei
intrare cascade + ghid – 80 lei