Girona si Costa Brava

Girona intr-o zi

A fost foarte placut sa descopar aceasta parte de lume, care mi-a placut tare. Unele locuri, in care pleci fara prea mari asteptari, locuri de trecere, exact cum a fost si cu Girona, te pot surprinde extrem de placut. Am ales orasul pentru pozitionare. Pentru ca nu am mai vrut Barcelona, am vrut altceva, dar si pentru a descoperi putin coasta de nord-est a Cataluniei. Si trebuie sa spun ca am ales Girona si pentru pretul biletelor de avion. Super oferta!

Nu stiam aproape nimic despre acest oras. Prima intalnire: liniste, ploaie si un aer de film.

Am ajuns seara. Ploua marunt, iar orasul era aproape gol. In centrul orasului toate strazile sunt din piatra cubica, zidurile cladirilor si al catedralelor usor luminate de niste neoane cu lumina calda, ce sa va mai zic, fermecator. Atmosfera cinematica, o senzatie de loc care asteapta sa fie descoperit. Dar nu aveam in plan asta, repet, e un oras de trecere, spre Costa Brava. Si deja ma gandeam cum sa acomodez ziua urmatoare, din punct de vedere timp, pentru a vizita si acest orasel. Ne cazam intr-una din caldirile vechi, pentru ca locuim fix in centru, langa catedrala. Catedrala ce urma sa aflu ca este scena de film pentru Marea Septa a lui Baelor in King’s Landing. Si mai apoi sa descopar ca acest oras, Girona, a gazduit aproape intreg sezon 6 din Game of Thrones, ca oras Braavos, unde Arya Stark se antreneaza pentru a fi unul din barbatii fara chip. Tot ce e legat de filme si mai ales, genul asta de poveste, ma fascineaza. Seara cu pricina s-a terminat dupa niste plimbari pe strazile cu felinare si apoi intr-un bar cu tapas, la care am visat de ultima data de cand am fost in Spania, pentru ca ador genul asta de locuri.

Girona este unul din cele mai bine conservate orase medievale din Spania. A fost fondat inca din perioada romana si, de-a lungul timpului, a trecut prin influente romane, arabe si crestine.

Originea romana – romanii au construit un castru fortificat pe dealul unde este astazi centrul vechi. Zidurile romane sunt inca baza zidurilor medievale pe care le vezi azi.

Perioada musulmana – in secolul VIII orasul a fost cucerit de mauri. Apoi, in 785, a fost cucerit de crestini si a devenit o fortareata importanta a imperiului Carolingian.

In Evul Mediu Girona avea si una dintre cele mai importante comunitati evreiesti din Europa.

Cele mai interesante zone din Girona

Cartierul evreiesc (El Call), unul din cele mai bine pastrate din Europa.

Catedrala din Girona, cu o scara monumentala care te face sa te simti mic.

Zidurile vechi ale orasului, de unde ai privelisti superbe, chiar catre Pirinei.

Baile arabe, care te duc in alta epoca, dar si in Game of Thrones.

Traseul pe zidurile vechi ale cetatii – de unde se vad acoperisurile rosii ale centrului vechi, trunuri medievale si panorama asupra catedralei si Pirineilor in departare.

Casele colorate de pe raul Onyar – Pont de les Peixateries velles, podul rosu proiectat de Gustave Eiffek (da, acelasi care a facut Turnul Eiffel).

Jardins dels Alemanys – pe langa zidurile cetatii. Este ca un eden! Gradina dintre ziduri. Mi-a placut enorm sa ma plimb pe aici.

Girona si Game of Thrones

Daca ai vazut serialul, ai sa recunosti locuri..Orasul a fost folosit decor pentru King’s Landing si Braavos.

Catedrala Girona – scarile Catedralei sunt unele dintre cele mai recognoscibile cadre din serial. Ea are si cea mai lata nava gotica din lume. A devenit Great Sept of Baelor.

Placa dels Jurats – locul unde Arya vede piesa de teatru despre familia Lannister.

Sant Pere de Galligants – apare in serial ca Citadel din Oldtown, unde studiaza Samwell Tarly.

Strazile medievale inguste din centrul vechi – folosite in scena in care Arya fuge prin Braavos.

Girona mi-a placut si din punct de vedere culinar. Gasesti multe baruri mici, traditionale, unde poti sa incerci niste tapas excelente, fara aglomeratia din orasele mari. Si da…are un aer de oras frantuzesc. Poate pentru ca este foarte aproape de Franta, sau poate pentru ca are acel mix de eleganta discreta si relaxare.

Costa Brava

Intre Tossa de Mar si Salionc: o aventura pe care n-am planuit-o!

Sunt momente in calatorii care nu sunt planificate..si tocmai pe ele ajungi sa le povestesti iar si iar. Asa a fost pentru mine experienta Costa Brava, mai exact intre Tossa de Mar si Salionc. Desi initial am crezut ca am rezervat cazare in Tossa de Mar, pentru ca asa planuiam, o mica neatentie a dus la aceasta frumoasa aventura. Cazarea noastra era la 9 km distanta de acest orasel de coasta, in regiunea Salionc. Dar pana sa ajung cu povestea acolo, o sa va spun putin despre Tossa de Mar.

Tossa de Mar

Dragoste la prima vedere. Are tot: mare, istorie, vibe de vacanta, farmec autentic catalan.

Cetatea medievala, cunoscuta ca Villa Vella, foarte bine conservata, a fost construita in secolul al XIII-lea pentru a proteja orasul de pirati si invadatori. Ziduri groase, turnuri de aparare, stradute inguste in interior, toate te duc in acea epoca. In interiorul cetatii, fiecare colt e fotogenic. Plaja orasului e si ea foarte frumoasa, cu vedere direct spre cetate, iar terasele de pe faleza sunt fix ce vrei sa vezi in vacanta. Desi temperaturile erau in jur de 16 – 18 grade, parea un inceput de vara binemeritat si trait din plin.

Ce e de facut in Tossa de Mar

Nu are multe obiective dar nici nu cred ca vrei asta. E mic si fotogenic. Il explorezi usor si cu placere.

Cetatea Vila Vella – este highligh-ul orasului. Singura cetate medievala fortificata de pe litoralul catalan.

Stradutele din interior – trebuie sa te pierzi pe stradutele din interiorul cetatii, unde o sa gasesti case de piatra cu flori la intrare, ghivece imense cu plante de tot felul si palmieri rasariti printre ziduri.

Plimbare pe faleza – terase cu vedere la mare, atmosfera de vacanta. Se mananca foarte bine, fructe de mare in special.

Puncte belvedere – oriunde urci in Tossa ai puncte de belvedere.

Drumul spre Salionc – aventura care nu era in plan

Planul initial era simplu: luam un uber pana la cazare. Realitatea? Nu avem de unde.

Pe masura ce mergeam pe sosea, ne am dat seama ca: nu aveam semnal suficient, nu aveam cum sa chemam uber si practic nu aveam alta optiune decat sa mergem pe jos. Asa a inceput una din cele mai frumoase experiente din toata vacanta.

Drumul pana la locatia unde aveam cazare a fost de aprox 9 km. Nu a fost un traseu turistic clasic, ci mai degraba o sosea de coasta, pe care treceau motociclete, biciclisti (ciclisti :P), autorulote, in general orice are roti si mai putin picioare. Am aflat apoi ca pe aici trec si etape din Tour de France, ceea ce spune destul de mult despre cat de spectaculos este traseul.

Din loc in loc se deschid privelisti, stanci abrupte, golfuri ascunse, plaje mici, izolate. Nu vezi totul dintr-o data, ci doar “pe ici, pe colo”, printre curbe. Exact cat sa te faca sa mergi mai departe. Nu a fost usurel, 9 km nu sunt putini, mai ales cand nu ai planificat asta. Dar a fost genul de aventura care te scoate din confort, te obliga sa incetinesti si te face sa vezi locul altfel.

Cazarea in Salionc a fost si ea de poveste. Un apartament cu vedere la Mediterana. Seri cu spectacolul de dupa apus si dimineti cu rasarit numai bun de privit. A fost incantator!

Costa Brava nu inseamna doar plaje frumoase, inseamna si drumuri spectaculoase, sate cu istorie, colturi ascunse de lume si experiente care apar fix cand trebuie. Tossa de Mar este, fara indoiala, unul din cele mai frumoase locuri de pe coasta, iar drumul spre Salionc a fost aventura care a transformat o simpla zi de vacanta intr-o super amintire.

Spania e una din tarile in care ma voi intoarce mereu. Cine stie, poate chiar definitiv intr-o zi.

Tossa de Mar

De pe drum

De la cazare

In Spania imi place tot. Lumina, orasele, coasta, oamenii relaxati, mancarea delicioasa si limba, pe care o cam inteleg 😊

Preturi Girona si Costa Brava

  • 1 Tapas: 2,5 euro
  • 1 pahar cu vin: 3 euro
  • Uber aeroport Girona pana la cazare: 25 euro. Nu recomand. Exista un autobuz care duce foarte aproape de centru Girona.
  • Nu am platit intrari in cetate, catedrala.
  • O masa/2 persoane restaurant faleza Tossa de Mar: 30 – 35 euro
  • Bilet autobuz din Girona spre Costa Brava: 2,5 euro. Sau exista un card care contine 10 calatorii, numai bun pentru cateva zile si care costa 10 euro, pe care il achizitionati din gara Girona.
  • Cazare Girona: 110 euro/noapte
  • Cazare Salionc, Tossa de Mar (apartament duplex, 2 dormitoare, 3 terase: 330 euro/2 nopti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *