M de la Maldive

Maldive a fost intotdeauna pentru mine o destinatie greu accesibila. Faptul ca parea un loc exclusivist, insule resort, unde practic nu gasesti picior de localnic, preturi pe masura, am trait cu senzatia ca se adreseaza doar oamenilor cu foarte multi bani.

Dar, pentru ca nu toate lucrurile sunt asa cum par la prima vedere, cu o documentare buna si corecta inainte, am realizat ca oricine poate ajunge in Maldive, la preturi decente.

Fiind una din putinele destinatii libere in aceasta perioada, a fost un moment oportun sa ma documentez, sa-mi cumpar bilete si sa ajung, in sfarsit.

Cum spuneam si mai sus, sunt insule resort, unde nu exista viata de localnic. Te cazezi si practic ai toata insula pentru tine. Evident ca si costurile sunt pe masura. In genul asta de vacanta inca nu am ajuns, dar am ajuns in doua insule de localnici pe care o sa vi le povestesc in cele ce urmeaza.

De cum am aterizat in aeroportul din Male, nu mi-am mai dezlipit ochii de la ocean. Incredibil de albastru! Exact ca in pozele de pe ineternet. Da. Apa din Maldive arata a filtru de instagram.

Este o atmosfera chill si de vacanta, barcile din port abia asteapta sa-si imbarce turistii, iar promisiunea ca vei ajunge intr-un paradis, desi pare ca esti deja, iti ocupa tot spatiul mental.

Dupa un ton la gratar si un pahar binemeritat de Watermelon, avand la activ 10 ore de zbor, luam un speed boat si plecam spre prima insula. O insula de localnici cu lungimea de 0.950 km, ce face parte din Atolul Ari. Drumul a durat aproximativ o ora si 15 minute si a costat 40 de $ de persoana. Preturile pentru speedboat din Male catre insule si inapoi sunt in jur de 50$ de pers one way.

Si ajungem in sfarsit pe insula care urma sa ne cazeze pentru cateva zile. Suntem aproape de asfintit si afara este lumina aceea calda si buna, iar portul in care debarcam, presarat de cativa localnici, ne arata cat e de linistit acel loc. Urmeaza o padure de palmieri si tot felul de copaci cu niste radacini parca de pe alte meleaguri. Un iz foarte exotic in jur, copii care se joaca fotbal si un drum in fata, prin padure, de aproximativ 5 minute pana la cazare. Totul pare in continuare foarte linistit. Se aud pasari si tot felul de animale, care mai tarziu am inteles si am vazut ca sunt lilieci. Unii foarte mari, care zboara tot timpul si sunt destul de vocali. Un pachet complet de “altceva” pe care il cautam si la care am sperat.

Incepem sa exploram locul si ne dam seama ca nu e foarte mult de explorat in aer. In apa insa, ne asteapta o lume plina de vietati si o salbaticie pentru care, va spun sincer, nu am fost pregatita. De cum am ajuns si am pasit pe plaja pentru turisti (in insulele de localnici sunt doar unele locuri permise pentru plaja in bikini) am vazut delfini. Fix la marginea recifului, foarte aproape de plaja. Wow! M-as fi asteptat sa platesc o excursie pentru asa ceva, dar iata ca natura a fost mai mult decat marinimoasa cu noi si ne-a oferit niste imagini extraordinare. Apoi in apa, la snorkeling (activitatea principala in Maldive), va spuneam mai sus ca n-am fost pregatita, pai la prima intrare in apa, m-am dus un pic mai aproape de marginea recifului si am vazut un rechin. Care nu parea deloc speriat de mine. Eu de el insa….Negulici prin lume fara frici este doar un titlu. Dar da, am inteles ca nu fac niciun rau, ca sunt rechini de recif, care nu ataca, chiar se sperie de tine, ala nu parea deloc speriat, in fine, am incercat sa ma obisnuiesc cu ideea, recunosc ca mi-a fost greu si ca nu am mai intrat la fel de confortabil in apa a doua oara. Insa, ca tot spuneam de salbaticie, asta inseamna natura si sunt recunoscatoare pentru ca mi-a dat sansa sa vad lucruri pe care altadata nici nu mi le imaginam.

Va spuneam ca este o insula mica, cu foarte putini localnici, turisti si mai putini. In momentul cand am ajuns noi acolo, mai erau pe insula vreo 12 turisti. O imagine destul de interesanta. Plaja acceptata pentru bikini este una destul de mica, dar suficienta pentru numarul de oameni care erau zilnic pe ea. In general o atmosfera foarte relaxanta, niciun zgomot, cu exceptia momentelor din zi in care maldivienii se rugau, ei fiind musulmani. Se auzeau rugaciunile destul de puternic in difuzoare, dar nu pot sa spun ca ne-au deranjat. Preocuparea principala, asa cum am mai spus a fost sa facem snorkeling. Un peisaj incredibil acolo jos, sub apa. Si asta iti ocupa tot timpul. Ar mai fi o preocupare, mancarea. Ne-am delectat papilele gustative cu niste preparate absolut senzationale. Asteptam ora mesei ca niste copii fericiti ca suna clopotelul. Nu simteam ca mancam la restaurant, mai degraba la cineva acasa. Bunatatile erau preparate de mama baiatului care ne insotise pana la cazare si care avea grija in fiecare zi ca toate lucrurile sa fie in regula. Si-au dat tot interesul sa ne simtim bine, iar din punct de vedere culinar, ne-au cucerit imediat si pentru totdeauna. Din pacate in poze nu se simte si gustul, deci nu stiu cat va fi de relevant, dar macar vizual sa stiti despre ce este vorba.

Multe lucruri nu ar fi de facut in Maldive, cu exceptia unor excursii cu barca pana la insule pustii si apoi la niste bancuri de nisip in mijlocul oceanului. Ceea ce am si facut. Am platit pe o excursie de aproape o zi pe o insula pustie, cu amenajarea mesei acolo, stat la plaja, snorkel si facut poze, apoi la doua bancuri de nisip pe care te poti plimba si de unde poti admira frumusetea locului in care te afli, in jur de 75 de $ de persoana. Nu cred ca sunt multe locuri accesibile in lume, unde poti sa mergi si pentru cateva ore sa fii singur. Cum a fost insula pustie in care am stat o jumatate de zi si care ne-a oferit acest exclusivism pe care nu il mai traisem pana atunci.

Ce puteai face seara pe insula? Doar o plimbare scurta pe ulita si poate intrat intr-un magazin doua, din cele cateva deschise. Mai jos cateva poze cu imprejurimile si plaja de la cazare.

Si cam aici se incheie prima noastra experienta cu Maldivele localnicilor. Mergem in urmatoarea insula, care se gaseste in Atolul Alif Alif si unde speram sa gasim ceva diferit de ceea ce vazusem deja.

Intr-adevar, gasim o altfel de insula, in sensul ca are mai multe constructii pe ea, chiar si un hotel cu 3 etaje, ceea ce ni s-a parut un pic ireal fiind vorba tot de o insula mica de aproximativ 1 km lungime. Altceva diferit este ca aici exista cateva restaurante unde poti sa mananci, sa bei un fresh de mango, sau poate sa-ti iei o cafea si sa privesti marea. Tot pe insula asta, plaja pentru bikini are aproape cat toata lungimea insulei si este absolut superba. A fost principalul atu pe care eu personal l-am evaluat din prima. Tot diferit, dar nu neaparat in sensul bun, aici sunt mult mai multi turisti. Chiar si la cazarea noastra e plin. Totusi, nu te simti ca in plin sezon, intr-o lume libera. Inca este covid si inca te mai poti bucura de intimitate oriunde te-ai duce (partea buna a pandemiei). Inteleg ca aceasta insula este deschisa din 2012. Pana atunci nu a existat tipul asta de turism. Insulele localnicilor nu isi deschisesera portile. Variantele de calatorit in Maldive erau doar la resorturi.

Foarte frumoasa experienta si aici, in insula a doua. Poate chiar mai frumoasa. Mi-a placut enorm reciful, care era si mai bogat in pestisori si unde am reusit, multumind cerului, sa innot cu o broasca testoasa pentru cateva secunde. Un moment atat de pretios, pe care sper ca o sa-l mai retraiesc candva. Acum, ca povestesc, imi aduc aminte si parca inca nu mi vine sa cred. Astea sunt lucruri la care am visat si care iata ca mi s-au intamplat si sunt recunoscatoare. Invit pe toata lumea sa mearga in Maldive. In resorturi sau in insule de localnici, oricum ar fi, va fi o experienta de neuitat. Mai ales daca vorbim de natura, eu nu nu am intalnit pana acum un loc atat de salbatic. O sa pun aici doua capturi din filmuletele de sub apa, nu se vad atat de clar, dar macar sa vedeti un pic de culoare.

Pentru cei care sunt interesati de costuri, va fac un rezumat scurt pe ceea ce este cel mai important.

Preturi:

Cazare 10 nopti cu toate mesele asigurate in jur de 1000 de dolari/camera.

O masa la restaurant, un fel de mancare, desert si suc natural – in jur de 25 de dolari/2 persoane.

Un drum cu speedboat din Male catre insula sau invers – 50 de dolari/persoana.

Excursie pe o insula privata cu masa inclusa – 80 dolari/persoana.

O nuca de cocos pe plaja – 1,5 dolari.

Cartela de internet de 17 GB – 30 de dolari. Poate fi cumparata din aeroport.

1 kg de mango la piata de fructe din Male – 2 dolari.

In Male nu aveti foarte multe de facut. Merita sa stati doar o zi. Puteti vizita vechea Moschee, piata de fructe si legume, piata de peste si cateva stradute cu magazine. Male este un oras foarte scump pentru turisti, de la cazarile la hotel si pana la suveniruri si restaurante. La restaurant am mancat la un pret aproape dublu fata de insula. O sa observati aglomerarea de cladiri si de constructii pe spatii foarte mici. Multe scutere ce par ca sufoca orasul si destul de multa mizerie, mai ales in port langa piata de fructe si legume. Orasul se imparte in doua, Male city si Male airport. Exista un pod foarte frumos care leaga cele doua bucati de oras. Trebuie remarcat totusi, adaptabilitatea lor la acel spatiu mic, un oras de nici 6 km lungime, unde gasiti de toate, aeroport, institutii, lacase de cult, piete, magazine, hoteluri.

Una peste alta, Maldive este despre salbaticie, despre cea mai frumoasa apa pe care am vazut-o vreodata, despre mancare buna si de ce nu despre binele pe care il putem face localnicilor, daca mergem la ei si platim niste servicii si o masa calda buna spre exceptionala in anumite locuri, pentru un peisaj incredibil de frumos, pentru liniste, vegetatie multa si o apa care iti taie respiratia si care este uimitoare de cand o privesti dar mai ales pentru ceea ce vei gasi sub ea. Enjoy!

2 thoughts on “M de la Maldive

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *